ABLOY Grupul ASSA pe scurt

ABLOY a fost formată în 1994 prin unirea dintre ASSA din Suedia și Abloy din Finlanda. De atunci, ASSA ABLOY s-a dezvoltat de la o companie regională într-un grup internațional cu aproximativ 46.000 de angajați și o cifră de afaceri de 68 miliarde SEK.

ASSA ABLOY este prezentă în piețe dezvoltate și piețe emergente din întreaga lume, cu poziții de top în multe zone din Europa, America de Nord și regiunea Asia-Pacific. În segmentul securității care prezintă o dezvoltare rapidă, Grupul are o prezență neegalată în domenii precum controlul accesului, tehnologii de identificare, automatizarea intrării și securitatea hotelieră.

Grupul ASSA ABLOY este împărțit în trei divizii regionale și două divizii globale:

Divizia Global Technologies are o poziție de top ca furnizor de soluții de securitate electronică în întreaga lume. Mărcile de top ale Global Technologies includ HID și ASSA ABLOY Hospitality (fosta VingCard Elsafe).

Divizia americană produce și comercializează încuietori mecanice și electromecanice, cilindrii, uși de securitate și cadre pentru uși. Mărcile de top ale diviziei includ Corbin Russwin, Curries, Medeco, Sargent și Yale.

Divizia EMEA produce și comercializează încuietori mecanice, electromecanice și electronice, cilindrii, uși de securitate și armături. Oferta noastră este adaptată la standardele și cerințele de securitate aferente pieței locale, datorită cunoștințelor mărcilor Grupului. În EMEA, acestea includ unele dintre cele mai respectate din industrie, precum ABLOY, Yale, Mul-T-Lock, TESA, IKON și ASSA printre altele.

Divizia pentru Asia-Pacific produce și comercializează încuietori mecanice și electromecanice, încuietori digitale pentru uși, uși și componente hardware de înaltă securitate. Mărcile de top ale diviziei APAC includ Guli, Pan Pan, King, Lockwood și Yale.

Divizia Entrance Systems este un lider global în domeniul produselor, componentelor și service-ului pentru automatizarea intrărilor. Mărcile de top ale diviziei Entrance Systems includ Besam, Crawford, Megadoor și Albany.